Română |   

Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014

Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 [ VOLUNTARIAT ]

La fix 48 de ore de la plecare am declarat indeplinita sarcina pe care ne-am propus-o. Iata ca am reusit sa concretizam o idee de-a lui ionut, asumata fara nicio rezerva de Ovidiu, Laura, si noi ceilalti.

Dupa 1200 de kilometri de drumuri intinse si 24 de ore de condus, dupa o „cursa” incredibila prin tot Belgradul, avand masini de politie in fata si in spate, dupa drumuri accidentate si pline de praf pe colinele de langa Valjevo, putem spune ca scopul final a fost atins 100%. Am gasit acolo oameni simpli, muncitori, traind in conditii grele intr-un mediu natural pe cat de greu pe atat de frumos, oameni care intr-o noapte de furie a naturii s-au trezit fara nimic. Case, soproane, gradini, mica agoniseala, toate au fost aproape inghitite de urgia ploii necontenite. Pentru prima data in viata am fost martorii unor deplasari de teren incredibile, cu tot ce se gasea deasupra.

Si am mai gasit doar lacrimi dar incet incet si un pic de speranta pentru un nou inceput, la care am fost bucurosi sa putem participa cat de putin.

Noaptea de dinaintea plecarii a fost dedicata tabelelor, numaratorilor si actelor de transport, acte pe care le faceam prima data in viata. Toate incarcate, sortate si transcrise apoi pe hartie, copiate in cateva exemplare la indemnul celor de la Crucea Rosie din Timisoara. Ne pregateam deja pentru discutii si negocieri, pentru o asteptare lunga in granite si tot felul de filtre si inspectii.

Plecarea de vineri dimineata, din vama Sibiu a fost plina de voie buna si urari de drum bun ale functionarilor de aici, care ne-au inteles perfect si ne-au ajutat sa intocmim tot felul de hartii necesare, despre care nu stiam nimic. Ne regrupam la o cafea si un plin de motorina, si la drum, cu suspensiile incovoiate la maxim.

Dupa amiaza, la granita, am fost intampinati nesperat de bine, tot datorita lui Ionut, care era mesagerul altei donatii pentru sinistrati, realizata intre Sindicatul Politistilor din Romania si cel omolog din Serbia. Prin urmare, toti politistii si vamesii au cooperat cu placere, am putut savura trecerea frontierei in conditii deosebite, fara nicio urma de suspiciiuni. La fel si inspectia doctorului fito-sanitar, care a verificat meticulos conservele. Poza de grup ne-a reunit si ne-a regrupat apoi in coloana, dar una „oficiala„.

Am inceput asadar  un maraton neintrerupt cu escorta de politie pana in Belgrad, si prin tot orasul. Zelul colegilor lui Ionut era deosebit, Geza a subliniat ca atatea reguli de circulatie nu a incaltat in intreaga viata. Am fost invitati apoi la baza politiei, unde am luat cina cu trei colegi politisti. Din nou  la drum de seara pana in Valjevo, unde, in noapte, ne asteptau cei doi sufletisti colegi de offroad, Andrija si Aleksandar. Care ne-au asigurat berea rece si cazarea binemeritata. Cateva povesti vanatoresti si somn.

Sambata am depus la Crucea Rosie locala aproape jumatate din incarcatura, necesarul pentru destinatia finala fiind estimat la cealalta jumatate. Ghidati de Aleksandar, am urcat apoi pana in vaful muntilor de la vest de Valjevo, in satele agatate pe versanti, pe drumuri de pamant de latimea unei masini. Am vazut oameni harnici, terenuri muncite, fanate ingrijite, culturi de zmeura care ne lasau gura apa, si chiar drumuri asfaltate  pe alocuri, chiar daca foarte inguste. Drum care de trei saptamani fusese inghitit de urgia apelor si a torentilor.  Singurul acces s-a dovedit pe cateva poteci de caruta, cu serpentine in care incapeam din doua-trei manevre.

Primul popas si a doua descarcare a fost intr-un fel de vatra a satului Rebelj, un loc in care se adunau si dormeau toti copii din catunele din jur, pentru a fi mai aproape de scoala. Inclusiv copii ale caror case au fost mutate de ape. Un loc minunat pe un plai de pe care se veeda pana departe.

Capatul de linie a fost intr-unul dintre locurile atinse de aceste alunecari de teren, un loc deosebit de frumos care a fost desfiintat intr-o noapte. Locuitorii dezradacinati locuiau inca la rude, vecini sau prieteni, nu le venea sa creada ca locul in care s-au nascut nu mai exista, sau este de neoprit din cadere. Un loc care va deveni pustiu.

Am vazut crapaturi de un metru adancime, gradini mutate din loc, copaci plecati cu totul la vale, drumul complet acoperit de doi munti care s-au intalnit jos, curti intregi mutate doi metri mai jos, cu tot cu micile case din mijloc. Nicio cladire nu mai era intreaga, din multe ramasese doar usa de intrare.

Impresionati de drama acestor oameni si cu sentimentul ca am incercat si noi sa le descretim fruntile, am luat apoi calea intoarsa, catre case care inca mai exista.

 

Ce am reusit sa inghesuim prin masinile noastre, suindu-ne apoi in creierii muntilor cu arcurile trosnind: - aproape 6 tone de alimente neperisabile, faina, malai, griș, paste fainoase, ulei, multe conserve. Apoi produse de igiena, sapun, detergenti, pasta de dinti, alcool sanitar. Dar si cateva dulciuri si biscuiti pentru cei mici.

Ce am primit in schimb? Lacrimi preschimbate apoi in zambete, prietenia celor care ne-au ajutat nespus pe tot drumul, prietenia noastra care s-a strans si mai mult, prietenia nestiuta a celor care au donat toate cele pentru care noi am fost, intr-un final, doar transportatorii.

Cine sunt autorii?

Boromir, Carrefour Sibiu, Fundatia Con-A, CSU Fans Sibiu, CSU Sibiu, Rotary Club Sibiu, Pro Lex, Albatros Serivce, MOD Paul Paralescu Hairdressers, Miztraz Consultanta, Sorel, si MULTI ANONIMI care au gasit timp sa aduca in Parcul Tineretului o parte din putinul pe care l-au avut. Fara voi nu se putea infaptui nimic. MULTUMIM!

Multumim si solidaritatii politiei din Serbia si Romania, care ne-a facilitat cursa noastra, fara de care petreceam aiurea prin vami si granite. Ionut al nostru a fost aici om de baza.

Multumim Aleksandar Vujik din Valjevo, povlenreli.com,  contaminat si el de microbul nostru pentru drumuri in natura, dar si de cel al intrajutorarii umane. Fara tine nu am fi dus cele necesare la capatul drumului.

De asemenea, multumiri catre Jeep Club Serbia, care ne-au indrumat catre Clubul din Valjevo; lui Lucian Trif de la Crucea Rosie Timisoara, care mi-a indicat cateva detalii tehnice legate de transport si export, fara de care eram descoperiti pe drum; apoi vecinului lui Ionut care ne-a invatat sa completam CMR-uri;

Suntem indatorati colegilor de Club Offroad Sibiu, Asociatiei Alumni Sibiu, Casei de Cultura a Municipiului Sibiu, prietenelor si sotiilor care ne-au inteles si incurajat.

 

Iunie 2014,

Ionut Modrescu, LauraDobrota, Ovidiu Dragoman, Sandra Dragoman, Cristina Luca, Violeta & Emil, Geza Nagy, Adrian Radulescu, Andrei Nistor,  Mihai Tuca.


Imagini

Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014 Impreuna pentru SERBIA - campanie umanitara - iunie 2014

« inapoi

 
Activitatile Clubului
 
Galerie Imagini
Video Noi si masinile noastre Prolog APUSENI 2011 - 15-17 aprilie Noi si masinile noastre Video Video
 
 
 
  Parteneri
CLUB 4x4CONSTRUCTII S.A. SibiuAsociatia We Help SibiuSCANDIA FOODBOROMIRCrucea Rosie SibiuI.S.U. SibiuSALVAMONT SIBIUServiciul Public de Ambulanta SibiuCentrul Chinologic SibiuC.N.O.R.Sponsori
GTC AUTOArhimusKXLHostVision Romania
ACASĂ · NOUTĂŢI · DESPRE NOI · ACTIVITATI · MEMBRI · GALERIE · PARTENERI · CONTACT   Web Design    
© 2017 Offroad Club Sibiu. Toate drepturile sunt rezervate. Realizat de hostvision.ro.
ABC Domenii CityMaps