Realitatea alba de la Buzau... - 13 februarie 2012

Duminica seara, linistiti prin casele noastre, ascunzandu-ne de o iarna care se intrezarea pe toate canalele de stiri. Deodata ne suna Maria si ne intreaba daca mai suntem disponibili pentru o actiune rapida. `Sigur! Unde?` Acolo unde este urgenta nevoie de interventii, adica in locurile pe care iarna s-a inversunat sa le separe de ceilalti. Ne imaginam deja o simpla distribuire de alimente intre satele mai greu accesibile.

Cateva telefoane scurte, o vizita la garaj pentru un schimb de roti si pentru incarcat lanturile, cateva ore de somn in pripa si cu noaptea in cap pornim. Cinci dintre noi, Radu, Ionut, Bogdan si Mihai, insufletiti ca de obicei de Cristina. Pana la Brasov liniste, atat intre noi cat si pe afara. Intorsura Buzaului nu prevestea nimic din ceea ce era dincolo de munti. Cu cat coboram mai mult, vantul de afara incepea sa fie mai nervos. Gasim un Buzau asaltat de o ninsoare din ce in ce mai `orizontala`. 

Il intalnim pe Iulian, corespondentul Realitatea TV si totodata cel cu care se creionase actiunea. Avem deja o prima shimbare de plan, convoiul cu ajutoare nu a sosit in Cilibia, si ne redirectionam catre Glodeanu-Silistea, unde erau deja cateva tone de alimente care asteptau sa fie distribuite.  Auzim la radio anuntul potrivit caruia la ora 12 se vor inchide toate drumurile nationale din judet, confirmat si de primele filtre ale Politiei. Cautand drumul judetean catre Glodeanu-Silistea, gasim cu surprindere o movila mare de zapada pusa de drumari, care bloca accesul catre sate. O bariera inutila de altfel, fiindca mergand cateva sute de metri pe jos troienele masurau deja 2-3 metri inaltime.  Pauza de montat lanturile pe toate cele patru masini, intr-un viscol teribil. Incercam apoi varianta directa pe camp, insa dupa cateva santuri cu zapada afanata renuntam. Din pacate satele vor mai avea de asteptat.

Facem cale intoarsa spre Buzau. Pe drum, legam contacte cu Crucea Rosie locala, unde si ajungem o ora mai tarziu. Deja drumul european era inchis, alb si pustiu. Buzaul este asaltat de ninsoare.

La sediul Crucii Rosii se leaga telefoanele, primim trei sarcini urgente. Recuperarea unei ambulante la Padina, transportarea unei femei din Smardan, insarcinate, care prezenta deja contractii si distribuirea de produse la Manastirea Sfanta Treime de langa Ramnicu Sarat, izolata in mijlocul campului.

 Hotaram sa actionam in ordinea prioritatilor si pornim catre Smardan. Pana la bufurcatia cu DN2C totul a decurs normal. De cum intram pe DN2C, simtim ca lucrurile se schimba. Zapada asternuta pe drum este mult mai consistenta si ne pune la treaba. Insa, pe masura ce inanitam, troienele de pe margine cresteau amenintator, la fel si zapada de pe drum. Cateva hopuri de zapada de un metru ne pun la grea incercare masinile.  Mormane uriase strajuiau drumul national, in spatele acestora ghiceam ca se afla casele, numarate numai de micile fante sapate in dreptul portilor, unde se ivea cate un curios care se intreba probabil unde mergem asa de hotarati. Vizibilitatea se apropia de zero, viscolul si geamurile inghetate se impotriveau inaintarii noastre. Deja se intrezarea indicatorul satului Smeeni, cand drumul deveni o troiana de peste un metru si compacta cat vedeai cu ochii. Cateva incercari si realizam ca e zadarnic. Ne dureau inimile ca nu putem ajunge la femeia insarcinata din Smardan, sau macar sa eliberam ambulanta inzapezita. Mai aveam mai bine de 15 km, pe drum judetean, deci mult mai inzapezit ca cel de fata. Iata ca suntem invinsi a doua oara.

Inca o data ne intoarcem la Buzau, pe drumul pe care il cunoastem deja. Se lasa incet seara. Filtrele de la intrare si iesire ne permit accesul, dar cu indoiala ca vom ajunge unde ne-am propus. Trecem apoi de Ramnicu Sarat, complet blocat de troiene uriase. O luam pe prietena lui Iulian, care  cunostea mai bine locatia manastirii, si iar la drum, din ce in ce mai troienit. Ghicim un indicator turistic si facem stanga, pe drumul de acces spre Manastire. Malurile drumului se inaltau deja peste masini, pana ce in fata noastra se ridica un zid de zapada de 4-5 metri. Capat de drum, ne-am zis. De aici pe jos, sau de fapt pe sus, peste gigantul de zapada. Incarcam cat putem in sacose, restul pe umeri si incepem sa escaladam cu greu. Croim poteca la 5 metri de la pamant, peste cea mai mare acumulare de zapada pe care o vazusem pana acum. La un moment dat apar ca nalucile trei maicute, anuntate de noi telefonic. Se apuca si ele de saci si dupa eforturi considerabile intram pe poarta manastirii. Suntem ajunsi, inghetati si franti, dar bucurosi ca nu am mai fost invinsi si de data aceasta. Gasim voie buna, un ceai fierbinte si multa recunostinta, pe care le-am primit cu sufletele larg deschise.

Drumul inapoi l-am facut in liniste, gandindu-ne la ce ramasese inca sub nameti. Speram ca fiecare va gasi ajutorul de care are nevoie de la cel destinat sa i-l ofere. Din pacate oboseala si resursele epuizate  ne obliga la drumul catre casa, catre Sibiu.

Am ramas cu impresii extrem de puternice despre acele locuri vitregite, despre furia naturii si neputinta noastra. Dar credem ca daca fiecare dintre noi pune umarul, putem face multe..