INCENDIU IN MUNTI - 6 noiembrie 2011

[ VOLUNTARIAT ]

 La solicitarea urgenta a Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Sibiu, am reusit sa ne mobilizam duminica in jurul pranzului pentru a ajuta la operatiunile complexe de stingere a incendiilor izbucnite in zonele montane din Cindrel-Lotru. Rapid ne-am adunat cinci masini si am pornit impreuna cu pompierii si jandarmii catre un focar situat in zona Buceciu - Voinesita. Primind coordonatele GPS ale locului am depistat ca se afla pe unul dintre traseele pe care fusesem anul trecut, insa accesul se putea face exclusiv cu vehicule 4x4 mici, nicidecum cu autospeciale sau camioane.
Istoria zilei mai pe larg in randurile de mai jos, Ionut a descris in cele ce urmeaza sentimentele tuturor celor care am participat.

 

CUM MI-AM PETRECUT DUMINICA....

E ultima tigara, imi zic in gand.... Imi era somn, zorii celor 24 de ore nedormite m-au prins in birou, alaturi de colegi.

Peste discutii si fumul de tigara, telefonul suna scurt, blazat parca: incendiu de padure de conifere undeva catre golul alpin.

Vorbesc si cu cei de la ISU cu care avem un protocol de voluntariat. Imi confirma ca au nevoie de noi. `S-a dus somnul meu de frumusete` zic si ma apuc sa dau alte telefoane. Incet, incet.... incet ne grupam in curtea ISU: Bogdan, Mihai, alt Mihai, Ionut, Iulian... Vin si jandarmii. Pornim in coloana urmand sa ne marim fortele la iesirea din Sibiu cu elevii de la Academia Militara. Unul dintre Mihai introduce coordonatele GPS in incercarea de a gasi cea mai buna ruta...

Drumul pana la Raul Sadului il facem in coloana. Praf. `N-a mai plouat de mult, se aprinde usor padurea` zice nu stiu cine din masina pe care o conduc.

Altcineva isi suna sotia - pentru orice eventualitate, cat mai are semnal. Glasul lui cald - bruiat de statiei emisie-receptie (Pionul X pentru Y - se confirma circa 12 ha de vegetatie incendiata... Elicopterul sa survoleze... Gata, ne-am pus in miscare, Centrul mobil....) - ma invaluie si pentru prima data realizez ca merg la incendiu. Ma gandesc ca la telefonul dat de mine nu a raspuns nimeni...

Trancanim despre masini, fotbal -  `aici am jucat pentru Textila` - bani... meserii de vocatie. Trancanim... nu rezolvam nimic si inghitim praful masinilor din fata.

Camioanele se taraie incet pe drumul spart catre Gatul Berbecului. `Vor sa asfalteze pana in Transalpina` se aude cineva si eu ma gandesc ca nu reusesc sa identific vocile..

Hotaram ca e mai bine daca preluam o parte din pompieri si materiale in masinile noastre in incercarea de a ajunge mai repede la destinatie. Ne inghesuim cat putem si plecam. Dupa o ora ne intalnim cu un primar. Habar n-am din ce comuna. Se intorcea cu inca cativa oameni. Ne spune ce si cum si mai ales sa avem grija la o portiune de drum. Cand ajungem acolo ii dau dreptate. Masina din fata scapa de rasturnare doar datorita adrenalinei soferului care apasa acceleratia `in blana`. Cand se dau jos ma gandesc ca nu e rasul lor ` . . .  nu te baga, o luam pe jos de aici` iar eu tot nu reusesc sa identific vocea. Zambesc, ii dau pe toti jos si fac traversarea fara nicio problema. Din fata se apropie de mine Luci, prieten de la Salvamont Cisnadie. Imi spune ceva dar eu ma uit prin el. Cred ca intelege chestia asta si isi cauta alt interlocutor. Mai prezent.

Ghidat de cineva trec printre masina salvamontului (ridicata la limita rasturnarii pe o muchie) si rapa. Ma linistesc gandind ca brazii sunt la 2 metrii de drum.

Continuam drumul stiind ca nu mai avem mult. Deodata, masina din fata vireaza brusc la dreapta pe coasta muntelui, calcand vegetatia arsa de foc. Sus, pe varf, oprim si vedem prapadul. Cat vezi, cioturile unei paduri defrisate fumega laolalta cu crengile brazilor taiati. Din loc in loc, albul-gri se coloreaza intens in izbucniri de galben-rosu aprins.

Tacuti, pompierii isi descarca materialele. Nu-mi aduc aminte sa fi auzit vreo comanda. Incep sa loveasca cenusa alb-gri cu izbucniri de galben-rosu. Noi intoarcem masinile si coboram sa preluam alti pompieri si jandarmi.

Ii gasim cativa kilometrii mai jos, grupati cu plutonul de elevi-soldati. Luam cati putem. Drumul parca e mai lung. Oamenii vorbesc in masina. Ii stiu, dar vocile lor continua sa-mi ramana necunoscute...

Ma gandesc cu groaza cata munca ii asteapta si le spun asta. Entuziasmul insa nu le piere de pe fata. `Asta e, ce e nasol e ca maine dupa-amiaza trebuie sa fim la meci`. `Aha`, gandesc, `joaca Mediasul` si in momentul urmator virez dreapta, brusc, pe pasunea incendiata. Raman blocat, rotile rup aderenta in iarba arsa si pamantul uscat. Cuplez tot ce pot si REP-ul porneste usor. `Mama, ce tare! Asta masina`... Zadarnic... vocea... stiti voi...

Imi verific telefonul curios daca am semnal. Nu. Nu am.

Indreptam bara Panhard a masinii lui Bogdan sub privirile mirate ale jandarmilor. Cu troliu.

Un pompier se apropie de dupa culme de noi si-mi spune ca ne putem retrage. Trebuie sa intorcem din drum plutonul de elevi-soldati. Nu mai e nevoie de ei. Focul e tinut sub control de cei care sunt deja aici.

In lumina stopurilor noastre, uniformele albastre ale jandarmilor se pierd in noaptea brazdata de niste fulgere galbene-rosii intoarse si pornite din cenusa.

Un kilometru mai jos gasim ultimii jandarmi si plutonul. Le zic ca au sa se intoarca si ca doar jandarmii cu un ghid isi vor continua drumul. Soldatii isi scot ratiile de mancare si apa si le ofera colegilor in uniforma albastra pentru a le duce celor care vor continua peste noapte sa bata cenusa, pas cu pas. Sub ochii mei, solidaritatea capata forme iar vocile chiar nu mai conteaza.

Urmaresc cu ochii o coada de lopata rezemata de malul de pamant, intoarsa cu fata in jos. Niste coji de oua. O mana. Un jandarm obosit si flamand. Mananca dar are grija sa nu arunce cojile de oua pe jos. Respectul capata forme si din nou vocile nu conteaza. Privesc in lumina farurilor oamenii din jurul meu si ma gandesc ca poate aceasta este Romania.

Cand pornim, uniformele kaki de camuflaj se contopesc cu padurea. Din loc in loc, jarul cate unei tigari de data asta.

Lumina farurilor taie padurea in drumul spre casa. Sper ca am fost de ajutor. Pentru noi a fost usor. Acolo, pe creasta au ramas niste voci sa duca greul. Pesemne ca vor vorbi intre ei, dar in intuneric vocile le vor ramane necunoscute.

Aproape de intersectia cu drumul de Rau Sadului ne intalnim cu un camion de pompieri de la Valcea. Vin sa-i sprijine pe colegii lor sibieni.

De la Sadu la Sibiu ajungem intr-o clipa.

Ajuns acasa imi pun un paharel de rachiu. Il privesc fara sa indraznesc sa beau. Imi aprind o tigara - ultima imi zic - si ma duc sa dorm. Ganduri si imagini imi revin invalmasite si fara contur, sarind de la una la alta fara nicio legatura, fara nicio logica.

Deschid laptop-ul si ma apuc de scris. Ajuns aici ma intreb cum sa inchei. Aha!

Mie somn. Vreau sa adorm scurt si blazat, ca sunetul telefonului care a sunat dimineata.

Sus, pe varful Voinesita, niste anonimi vor continua sa loveasca cenusa alb... gri..... galben... `Pionul X`... soldati.... bara Panhard... incendiu.... drum... jandarmi ....noapte... elicopter...... nu raspunde.....

 

Ionut